EXCLUSIV. Adrian Năstase a aprobat memorandumul privind parteneriatul cu Microsoft. „Repartizarea” milioanelor de dolari. Rolul lui DAN NICA. Paravanele prin care s-a scos mita din ţară

Adrian Năstase

Adrian Năstase

La data de 04.09.2003, primul ministru Adrian Năstase a aprobat Memorandumul privind „Parteneriatul strategic între Guvernul României şi Microsoft”, memorandum iniţiat de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei – ministru Dan Nica, şi avizat de Ministrul Integrării Europene – Hildegard Puwak, Ministrul Afacerilor Externe – Mircea Geoană, Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Şerban Petru Mihăilescu. Prin acest memorandum s-a aprobat semnarea de către ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Dan Nica, a unei scrisori de intenţie între Guvernul României şi Microsoft, se precizează în referatul DNA ajuns la Ministerul Justiţiei prin care se cere urmărirea penală a nouă miniştri implicaţi în fraudarea bugetului cu peste 200 de milioane de dolari prin contracte pe care s-a luat şpagă de circa 20 de milioane de dolari.

La data de 17.09.2003, la Roma, a fost semnat Acordul privind parteneriatul strategic între Guvernul României şi Microsoft. Prin acest document Microsoft îşi exprima intenţia de a oferi Guvernului „un acord special pentru obţinerea de licenţe pentru produsele Microsoft la preţuri speciale, guvernamentale.

La data de 01.10.2003 Microsoft România şi Fujitsu Siemens Computers au semnat o ofertă comună ce cuprindea: Microsoft Bussiness Agremeent, Microsoft Entreprise Agremeent Subscription, Microsoft Select, formulare de înscriere şi o ofertă de finanţare în valoare de 41.909.325 USD, valabilă până la 15.03.2004 pe care au transmis-o la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în atenţia ministrului Dan Nica. Potrivit acestui document, în condiţiile acceptării ofertei derularea contractului semnat cu firma Microsoft urma a se realiza prin intermediul Fujitsu Siemens Computers care era Large Account Reseller (LAR) la nivel european. Această ofertă este semnată de Florică Claudiu – director Reprezentanţă Fujitsu Siemens Computers şi Silviu Hotăran – General Manager Microsoft România.

FANTOMELE româneşti prin care s-au scos banii

Urmare a cercetărilor efectuate s-a stabilit că SC Microsoft România SRL este o filială a Microsoft Corporation care se ocupă în principal cu activităţi de marketing şi servicii de suport tehnic, Microsoft Ireland Operations Limited fiind singura entitate Microsoft autorizată de Microsoft Corporation să deruleze activităţi legate de licenţiere a produselor Microsoft pe teritoriul Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, inclusiv încheierea contractelor de licenţiere software Microsoft, determinarea de preţuri recomandate, stabilirea de preţuri către distribuitori, acordarea de disount-uri către distribuitori, precum şi încheierea contractelor de distribuţie cu partenerii săi.

Mai mult, în arhiva SC Microsoft România SRL nu au fost identificate cele două oferte comune Fujitsu Siemens Computers – Microsoft, singurul document identificat fiind un document scanat (taşat unei corespondenţe electronice) ce a fost transmis de către un reprezentant de la Fujitsu Siemens Computers. Această corespondenţă denotă că documentul a fost creat de reprezentanţii Fujitsu Siemens Computers şi a fost semnat de Hotăran Silviu contrar atribuţiilor ce îi reveneau.*

La data de 11.12.2003 a fost emisă HG nr. 1473 prin care Secretariatul General al Guvernului ( şef era EUGEN BEJINARIU, care l-a înlocuit în octombrie 2003 pe Şerban Mihăilescu) a fost împuternicit să semneze cu Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria, partenerul european al Microsoft Ireland Operations Limited, contractul cadru de cumpărare licenţe Microsoft. Secretariatul General al Guvernului a fost împuternicit să semneze contractul cadru pe o durată 5 ani, începând cu anul 2004, şi să facă plata din bugetul aprobat, prin aplicarea art. 12 lit. a din OUG nr. 60/2001.

DAN NICA, autorul notei de fundamentare a contractului-cadru prin care a fost jafuit bugetul public

Nota de fundamentare ce a stat la baza emiterii acestei hotărâri de guvern are ca iniţiatori Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei – ministru Nica Dan, şi Secretariatul General al Guvernului – ministru coordonator Eugen Bejinariu, şi este avizată de Ministerul Finanţelor Publice – ministru Mihai Nicolae Tănăsescu şi Ministerul Justiţiei.

Prin Nota de fundamentare se propune aprobarea proiectului de hotărâre de guvern prin care să fie mandatat Secretariatul General al Guvernului să semneze, în numele Guvernului României, un contract cadru de licenţiere valabil pe 5 ani cu Microft Ireland Operations Limited şi partenerul său european – Fujitsu Siemens Computers cu precizarea că acest contract este aferent unui număr de 50.000 de utilizatori din administraţia publică centrală (Guvern, ministere, agenţii guvernamentale, alte instituţii subordonate Guvernului).

Potrivit art. 12 lit. a din OUG nr. 60/2001 autoritatea contractantă avea dreptul de a aplica procedura de negociere cu o singură sursă atunci când produsele, lucrările sau serviciile pot fi furnizate, executate sau prestate doar de un singur contractant din motive de natură tehnică, artistică sau din motive legate de protecţia unui drept de exclusivitate asupra acestora.

În data de 15 decembrie 2003, după aprobarea Hotărârii de Guvern, Secretariatul General al Guvernului a solicitat de la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, documentele care atestă calitatea Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria de partener abilitat Microsoft.

Comisiile rogatorii şi probele adunate de procurorii anticorupţie

Din verificările efectuate prin comisii rogatorii rezultă că, în textul iniţial al Hotărârii de Guvern, aşa cum fusese înaintată de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, era prevăzută contractarea unei finanţări externe de 42.000.000 USD, fapt ce denotă că ministrul Nica Dan îşi însuşise deja termenii ofertei transmisă de Fujitsu Siemens Computers GmbH. Cu privire la această ofertă nu se face însă nici o referire în Nota de fundamentare.

La data de 12 martie 2004, Fujitsu Siemens Computers şi Microsoft România au transmis la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei o nouă ofertă comună – actualizată, valabilă până la data de 30 martie 2004, propunerea trimisă incluzând şi o ofertă de finanţare prin credit furnizor din partea Fujitsu Siemens Computers.

Conform ofertei transmisă preţul închirierii licenţelor pentru o perioadă de 5 ani era de 43.665.855 USD. În cazul în care era acceptată propunerea de finanţare prin credit furnizor, preţul produselor se ridica la 54.694.746,50 lei, costurile de finanţare fiind deci de circa 11.000.000 USD. Această ofertă este semnată de Claudiu Florică din partea Fujitsu Siemens Computers GmbH şi Artopolescu Ovidiu din partea Microsoft România.

Căile întortocheate ale contractelor

Din cuprinsul Notei de fundamentare ( autor principal -DAN NICA, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei, în prezent euro parlamentar), se atestă, în mod nereal, că Fujitsu Siemens Computers GmbH „este desemnat de Microsoft Ireland Operations Limited ca unic partener abilitat să semneze acest contract comercial de închiriere de licenţe, să livreze produsele software Microsoft precum şi să primească preţul pentru aceste produse, în cuantumul şi în modalităţile prevăzute în contractul comercial de închiriere de licenţe”.

Din cercetările efectuate a rezultat că la nivelul anului 2004 în România erau autorizate ca Large Account Reseller un număr de 4 companii:

  • SC DimSoft SRL
  • SC Net Consulting SRL
  • SC Radix Company SRL
  • Fujitsu Siemens Computers GmbH.

Mai mult, în arhiva Microsoft nu a fost identificat un document din care să rezulte că Fujitsu Siemens Computers GmbH este „unic partener să semneze acest contract”.

Tot din cercetările efectuate a rezultat că, în 2004 Ministerul de Justiţie a avizat favorabil proiectul de Hotărâre a Guvernului precizând:

În opinia noastră, încheierea contractului comercial de închiriere de licenţa reprezintă o achiziţie publică, în sensul dispoziţiilor art. 3 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 212/2002, potrivit art. 2 din proiect, plata ratelor urmând a fi suportată din bugetul de stat (…), deci din fonduri publice.”

Se propune ca, în Nota de fundamentare, să se menţioneze că situaţia obiectivă din cauză se circumscrie uneia din ipotezele enumerate la art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2001.

Contrar celor expuse Contractul comercial de închiriere
de licenţe Microsoft trebuia încheiat între Guvernul României şi Microsoft Ireland Operations Limited reprezentat de firma Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria în baza unei împuterniciri – înscris sub semnătură privată anexă la Hotărârea de Guvern în care nu se face referire la semnarea contractului cadru de licenţiere (contractul comercial), ci doar la contractele tehnice.

Mai mult, Microsoft nu era parte în contractele comerciale cu beneficiarii licenţelor, vânzarea/închirierea efectuându-se doar prin intermediul unor companii autorizate.

Valoarea contractului a fost de 54.567.465 USD, iar plata urma ase efectua în 9 rate semestriale:

  • rata 1 – 8.590.265 USD – termen de plată 15 aprilie 2005
  • rata 2 – 6.474.398 USD – termen de plată 15 octombrie 2005
  • rata 3 – 6.256.052 USD – termen de plată 15 aprilie 2006
  • rata 4 – 6.089.523 USD – termen de plată 15 octombrie 2006
  • rata 5 – 5.843.742 USD – termen de plată 15 aprilie 2007
  • rata 6 – 5.672.317 USD – termen de plată 15 octombrie 2007
  • rata 7 – 5.456.925 USD – termen de plată 15 aprilie 2008
  • rata 8 – 5.257.420 USD – termen de plată 15 octombrie 2008
  • rata 9 – 4.926.823 USD – termen de plată 15 aprilie 2009.

*

La data de 15.04.2004, Guvernul României şi Microsoft Ireland Operation Limited, prin FSC GesmbH Austria au încheiat contractul comercial de închiriere de licenţe nr. 0115RO în valoare de 54.567.465 USD, conform căruia livrarea produselor / serviciilor trebuia efectuată în 30 zile iar plata urma a se efectua în 9 rate semestriale. Conform art. 6.1., Guvernul se obliga să emită o scrisoare de confort şi bilete la ordin aferente fiecărei rate.

EXTINDEREA CONTRACTULUI

Prin HG nr. 1778/ 21 octombrie 2004, s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe încheiat la data de 15.04.2004, între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH şi pentru produse educaţionale Microsoft, fiind mandatat Secretariatul General al Guvernului să semneze extinderea contractului.

Nota de fundamentare la HG nr. 1778/2004 are ca iniţiatori Ministerul Educaţiei şi Cercetării –, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei – ministru Adriana Ţicău, Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului – Eugen Bejinariu, Ministerul Finanţelor Publice – ministru Mihai Nicolae Tănăsescu. În cuprinsul notei se face trimitere la Memorandumul privind „Programul Partener pentru Educaţie” semnat la data de 24 februarie 2004 de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, reprezentat de ministrul Dan Nica, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, reprezentat de ministrul Alexandru Athanasiu cu Microsoft Corporation. Se propune extinderea contractului de închiriere de licenţe Microsoft, încheiat la data de 15.04.2004 şi pentru produsele educaţionale, deşi firma Fujitsu Siemens Computers GmbH nu era distribuitor de produse educaţionale Microsoft, iar contractul fusese încheiat pentru „administraţia publică”.

Actul adiţional nr. 1 la Contract a fost semnat la data de 03.11.2004. Valoarea acestuia a fost de 19.370.500 USD, iar plata s-a efectuat în 9 rate semestriale , în favoarea furnizorului fiind emise 9 bilete la ordin în format internaţional:

  • rata 1 – 3.154.193 USD – termen de plată 10 noiembrie 2005
  • rata 2 – 2.306.720 USD – termen de plată 15 aprilie 2006
  • rata 3 – 2.226.714 USD – termen de plată 15 noiembrie 2006
  • rata 4 – 2.146.707 USD – termen de plată 15 aprilie 2007
  • rata 5 – 2.066.700 USD – termen de plată 15 noiembrie 2007
  • rata 6 – 1.988.452 USD – termen de plată 15 aprilie 2008
  • rata 7 – 1.908.005 USD – termen de plată 15 noiembrie 2008
  • rata 8 – 1.826.680 USD – termen de plată 15 aprilie 2009
  • rata 9 – 1.746.329 USD – termen de plată 15 noiembrie 2009.

 

Guvernul se obliga să emită o scrisoare de confort semnată de SGG şi Ministerul Finanţelor şi 9 bilete la ordin. Obligaţia de livrare era considerată integral îndeplinită la data notificării privind predarea a 200 kituri de instalare.

Există indicii rezonabile în sensul că extinderea contractului comercial de închiriere licenţe pentru produse educaţionale Microsoft s-a efectuat în condiţii nelegale întrucât Fujitsu Siemens GesmbH Austria nu era autorizat pentru distribuire de licenţe educaţionale iar contractul de tip LAR semnat cu Fujitsu Siemens Computers GmbH nu prevedea posibilitatea achiziţionării de licenţe educaţionale.

De altfel, spre deosebire de contractul cadru, la art. 10 din Actul adiţional nr. 1 se prevede că Fujitsu Siemens Computers GmbH poate cesiona în tot sau în parte creanţele pe care le are asupra Licenţiatului, aspect ce denotă că la momentul iniţierii Hotărârii de Guvern, Ministerul Comunicaţiilor şi Ministerul de Finanţe aveau cunoştinţă că Fujitsu Siemens Computers GmbH nu era distribuitor de produse educaţionale Microsoft.

ACTELE ADIŢIONALE care au mărit valoarea achiziţiilor

Prin HG nr. 199/2008 contractul a fost trecut de la Secretariatul General al Guvernului la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.

La data de 20.06.2008, în conformitate cu dispoziţiile HG nr. 199/2003 şi HG 634/2008, a fost semnat Actul adiţional nr. 2/20.06.2008 între Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (reprezentat prin ministrul Karoly Borbely) şi Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria, având ca obiect achiziţionarea a 39.385 licenţe, începând cu 2006, şi o valoare de 26.172.156 USD.

*

Prin HG nr. 1193/24.09.2008, Guvernul a împuternicit Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei să semneze actul adiţional nr. 3 la contractul comercial de închiriere licenţe din /15.04.2004 pentru suma de 31.144.865,64 lei din care TVA – 4.972.709,64 dolari.

Prin HG nr. 1451/12.11.2008, a fost aprobată încheierea Actului Adiţional nr. 4 la contractul comercial din 15.04.2004, fiind mandatat Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei pentru semnarea acestuia. Actul adiţional nr. 4 a fost încheiat la data de 25.11.2008, are ca obiect achiziţionarea a 63.799 licenţe la o valoare de 22.458.396,1 USD, la care se adaugă 4.267.095,26 USD TVA.

Cu privire la plată se prevede că aceasta se va efectua în contul Fujitsu Siemens Computers – Sucursala Bucureşti, obligaţia contractuală urmând a fi considerată ca fiind îndeplinită la data livrării celor 19 kituri.

Factura nr. 3/02.12.2008 emisă de FSC în baza acestui act adiţional a fost stornată în luna noiembrie 2010 întrucât firma Fujitsu a constatat că anumite servicii nu au fost prestate şi a sesizat beneficiarul cu privire la existenţa unor documente cu un conţinut nereal.